Fost-a fost o împrejurare în care Nataşa veni la mine şi, pornindu-se să toarcă şi să-mi introducă mustăţile în felurite orificii, începu a grăi cu grăire zicând:
- Ştii, tati, ce m-am gândit? Că, decât să tot fac porcărie în casă, mai bine semeni iarba mâţei în faţa blocului, ca să pot să mă joc şi să fac mizerie acolo…
În pofida aparenţelor, nu sunt tocmai un naiv:
- Să înţeleg că vrei să te tăvăleşti cu mârtanii în iarba pe care a adus-o mă-ta din ţări îndepărtate?
Recunosc, întrebarea mea era cam complicat formulată, căci Nataşa nu dorea să se tăvălească cu mârtanii funcţie de soiul gazonului ori de distanţa de la care au sosit seminţele…
- Nu… – zise ea, că nu vin mârtani, vine numai’ Olga, aia neagră de peste drum, şi tanti Bradea, care strigă: Ţiţ! Ţiţ!…
„Mâţa, tot un fel de om!” – îmi trăsnii deodată. Orice argument i-ai aduce, te ascultă cât ascult eu postul Realitatea TV, râvnind doar să-şi satisfacă damblalele… Ca să nu mai pierd vremea cu discuţii de prisos, am ieşit în faţa blocului să execut operaţiunea solicitată de Nataşa. Pe când semănam eu, cu spectrul unei recolte mănoase în gând, pede-cratimă-lista Mirela mă întrebă cu blândeţă:
- Ce semeni acolo, om sucit?
Cu politeţea-mi binecunoscută, răspunsei:
- Iaca, cratime semăn!…
După un schimb de replici care ar obosi cititorul, Mirela încercă să tragă un fel de concluzie:
- Nu ţi-e ruşine, că aş putea să-ţi fiu mamă?…
- Nu aţi putea, stimată doamnă, deoarece eu nu m-am născut cu sifilis congenital.
Amintindu-mi apoi că nu am vânturat seminţele mele (care nu-s, propriu-zis, cratime, doar aşa le-am zis eu într-un mod poetic), i-am sugerat doamnei S-O Vânture de-acolo, pentru dobândirea unui anume echilibru…
În cele din urmă, iarba mâţei a crescut frumos, încât nici nu mai poţi vedea ce face Nataşa pe-acolo şi cu cine se zbenguie, iar Mirelei i-a apărut o nostimă calviţie frontală, datorată, în opinia specialiştilor, mimetismului.
